Vacanțele în străinătate aduc cu ele întâlnirea cu bufetul suedez ca formă de organizare a mesei, mai ales a micului dejun. În unele țări există și micul dejun continental, adică porție.
Ce înseamnă „bufet suedez”? O masă, o sală de mese, de fapt, cu diverse sortimente de mâncare: salate, fructe, cereale, iaurturi, mezeluri, ouă, etc. Feluri de mâncare specifice țării în care te afli sau mâncăruri cunoscute tuturor. Ele au un aspect îmbietor, sunt frumos aranjate pe platouri tentând atât ochiul cât și mirosul. Probabil că pentru unele persoane, pofta este incontrolabilă, pentru că am observat, cu mare dezamăgire, niște farfurii care frizează penibilul. Cantitatea de mâncare pe care o consumi trebuie să fie cea a unui mic dejun obișnuit, de acasă. Dacă ești în vacanță nu înseamnă că mănânci la o masă cât într-o săptămână!
Ce trebuie să știe copilul tău despre bufetul suedez?
Mâncarea este diversificată și poate să aleagă, fără să se îndoape.
Pe parcursul șederii la hotelul respectiv are timp să guste din toate felurile, deci nu trebuie să își pună farfurii pline de se revarsă.
Dacă șederea este scurtă, să aleagă ce i se pare mai apetisant / sigur / apropiat de obiceiurile lui alimentare.
Să nu amestece proteine cu glucide și lipide, să încerce să aleagă (asta presupune că știe de acasă diferența dintre ele și cum se combină alimentele în mod sănătos).
Să mănânce fructe înainte cu o oră de masă sau la două ore după masă, nu să le înghesuie pe farfurie lângă friptură sau pizza.
Să țină cont că de acolo mănâcă toți oamenii din hotel, deci să respecte regulile de igienă, să nu atingă nimic cu mâna.
Să nu plece cu mâncare împachetată în șervețele din restaurant. Bufetul nu ține locul alimentarei sau al cofetăriei.
Vacanța este și ea un prilej de a continua educația piticului tău. Unele reguli sociale sunt universale, o etichetă simplă, a bunului simț. Copilul tău nu va avea decât de câștigat pe parcursul vieții sale dacă este format de mic să respecte niște reguli elementare de comportament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu