Oază de liniște a copilăriei, sursă a amintirilor duioase ale adultului, bunicii sunt un dar neprețuit în viața copilului. Casa lor ușor dărăpănată, mai ales dacă este la țară, mirosul aspru de țoale lucrate manual din camerele răcoroase în care nu ai voie să intri, brațele calde ale bunicii, încolăcite cu dragoste în jurul trupului firav, poveștile pline de tâlc ale bunicului, mâncărurile și prăjiturile proaspăt coapte, toate sunt o amintire vie a fericirii de odinioară cu care colinzi încrezător prin viață.
Sunt sigură că un copil care a avut parte de prezența bunicilor este mult mai armonios dezvoltat spiritual decât un copil crescut de bonă sau care și-a petrecut prima parte a copilăriei în grădinițe cu program prelungit.
Bunicii sunt un factor de calm, de liniște. Ei au mai multă răbdare decât părinții pentru că au mai multă experiență și mai mult timp liber. Sunt mai puțin stresați din cauza serviciilor cronofage și au o abilitate pronunțată de a satisface curiozitățile micului terorist care nu mai contenește cu întrebările. Bunicii au timp pentru plimbări, au timp să stea în parc, au disponibilitatea sufletească de a satisface „mofturile” nepoțelului, chiar dacă în calitate de părinți au fost mai exigenți.
Totuși bunicii nu sunt înlocuitorii părinților și grija față de copil, responsabilitatea creșterii acestuia nu este obligația lor. Orice bunic (mă refer la oamenii întregi sufletește) va dori să-i facă pe plac nepotului. Ei trebuie să înțeleagă însă că ar fi bine să păstreze limitele impuse de părinți și să respecte deciziile acestora ca autoritate în viața copilului. În plus, copiii simt la o vârstă foarte fragedă slăbiciunile și le exploatează. Micii șantajiști își ating scopurile, mai ales atunci când strigă din toți rărunchii și varsă lacrimi amare, din spatele degețelelor strategic poziționate pe ochișori, nu ca să se ascundă, ci ca să poată urmări reacțiile „adversarului”.
Copilul, la rândul lui, trebuie învățat că bunicii nu sunt nici cărăuși pentru ghiozdane, nici ajutoare sau, mai rău, înlocuitori pentru efectuarea temelor, nici o sursă inepuizabilă de venit, nici un alibi care să îl scoată din încurcătură în fața părinților, și lista poate continua.
Bunicii sunt însoțitori, sunt supraveghetori, sunt cei care atrag atenția părinților (în particular, firește) când sunt prea rigizi sau prea indulgenți, sunt factorul de echilibru al vieții de familie. Ei nu suplinesc părintele și nu trebuie să se interpună între părinți și copii. Ei trebuie apreciați fără a fi exploatați nici de copii, nici de nepoți. Ei sunt părinții noștri cărora, cel puțin teoretic, le datorăm tot ceea ce am devenit, ei sunt oamenii cărora, atât cât îi avem lângă noi, merită să le spunem „Sărut mâna”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu