Minciuna are picioare scurte

De ce minte copilul? Cercetările psiho-pedagogice identifică unsprezece cauze printre care se regăsesc: teama sau nesiguranța, interesul, nevoia de explicație, imaginația, neștiința / ignoranța, graba, imitația.

Părintele / educatorul / învățătorul nu trebuie să se grăbească să eticheteze copilul ca fiind mincinos și să considere minciuna o consecință pervertirii caracterului sau o dovadă de rea-voință.

La vârsta școlarului mic, de cele mai multe ori, noțiunea de  „minciună nevinovată” este reală. Ea este o istorisire dintr-o lume imaginară, de basm, pe care copilul și-a construit-o. Se poate întâmpla ca minciuna să fie rezultatul percepției sale: copilul își imaginează lucrurile într-un anumit mod, neconform cu realitatea adultului, dar perfect funcțional în lumea sa.

Uneori copilul poate minți din amuzament: testează reacțiile celor din jur dorind să vadă pînă unde poate să ajungă. Aceste minciuni sunt preponderent rezultatul exagerării, nu neapărat al înlocuirii unei informații cu alta voit, conștient.

Există minciuna prin omisiune când trebuie să luăm în calcul ipoteza uitării, pentru copil nefiind importantă informația pe care a tăinuit-o.

Potrivit statisticilor, 71% dintre copii mint de frică. Frica de pedeapsă. Aceasta mi se pare cea mai periculoasă formă de minciună, pentru că, prin repetarea ei, devine o obișnuință. Din nefericire, în societatea românească actuală, este practicată pedeapsa fizică sub pretextul unui proverb prost înțeles „Bătaia e ruptă din rai”. Dacă n-am practica religia după ureche, am ști că „e ruptă” se citește „nu există”, „lipsește”, în niciun caz „provine”. De teama pedepsei, din nesiguranță, din timiditate excesivă, generată de măsurile rele luate împotriva lui, copilul alege să spună o minciună, pentru că în mințișoara lui acest lucru înseamnă că se apără.

Este nevoie de mult tact când părintele este confruntat cu oricare dintre aceste situații. Este dificil să ții predici despre adevăr și valoarea lui, despre imporatanța practicării sale. Copilul vede ce se întâmplă în jurul lui și simte pulsul societății în care trăiește. Totuși, îi putem explica dezavantajele minciunii pe termen lung, îl putem încuraja să își exprime sentimentele, gândurile, să nu se teamă, să îi cultivăm încrederea în noi, în familie și să îl suținem când suferă un eșec sau o dezamăgire. Putem accentua faptul că fiind prins cu minciuna de câteva ori, atunci când spune adevărul, riscă să nu fie crezut. De asemenea pedepsele pot fi lăsate deoparte până îl dezvățăm de obișnuința de a minți. Și, mai ales, trebuie să ne revizuim serios comportamentul dacă minte ca să se protejeze de reacțiile noastre.