Ortografia cu K

Dak, pleak, k s, draq, etc. Le-ați văzut? Le înțelegeți? Mai grav, le utilizați? Deși la origini sunt niște prescurtări menite să simplifice comunicarea online, ele se regăsesc din abundență în caietele școlarilor. Ca să fiu corectă față de tineri (pe care oricum îi critică toată lumea în virtutea ancestralului „pe vremea mea...”), trebuie să recunosc că am văzut astfel de comunicări efectuate (mi-e greu să spun scrise) și de adulți.

De ce mutilăm limba? Scrisul la tastatură necesită timp și fiind în secolul vitezei, ne grăbim. Asta nu justifică transformarea unor simboluri în regulă ortografică aplicată în caiet, la școală. Până la urmă, graba nu justifică nici comunicarea online ciopârțită.

Alături de aceste semne se regăsesc și cratimele puse doar de dragul de a fi puse, fără nicio logică, sau nu mai sunt puse deloc. Lasă că se descurcă cel care citește că doar își cunoaște limba, știe el cum este bine.

Când este vorba despre i la sfârșitul cuvântului echivalează cu o capcană. De unde să știe școlarul / studentul / omul, în general, dacă trebuie unul, doi sau trei? Din clasa a doua. Din cartea de gramatică. Din dicționar. Surpriză! Există dicționare online!

A scrie corect este o formă de respect față de tine însuți, este o oglindă a gradului de instruire pe care îl ai. Se poate întâmpla să nu știi, dar nu te împiedică nimic să cauți și, slavă Domnului, surse de informare sunt destule. Trebuie găsite și consultate. Din păcate, preocuparea pentru carte nu este la modă și, cu siguranță, sună desuet să-l citezi pe Nichita Stănescu spunând cu glas cald, dar solemn:

„Limba română este patria mea”.